Protecția la supracurent: de ce protejezi cablul, nu consumatorul

Ce spune norma, literal

Capitolul 4.3 al I7 se numește „Protecția împotriva supracurenților electrici", iar prima frază nu lasă loc de interpretare cine e protejatul:

Cuvântul-cheie e conductoarele. Nu aparatul, nu priza — conductoarele. Iar mecanismul e explicit: un curent peste curentul maxim admisibil al cablului, ținut prea mult timp, îi deteriorează izolația. Asta e supraîncălzirea — și de acolo până la un incendiu în perete e un pas mic. Consumatorul, de cele mai multe ori, are propria lui protecție internă sau, oricum, e ușor de înlocuit. Cablul îngropat în tencuială nu e nici una, nici alta: e instalația fixă, ascunsă, pe care o protejezi o singură dată, la montaj.

Cele trei curente

Toată dimensionarea unui circuit se reduce la potrivirea a trei curenți, în ordinea corectă. Norma o scrie ca o dublă inegalitate:

În notația uzuală de șantier: Ib ≤ In ≤ Iz. Curentul cerut de consumatori (Ib) e cel mai mic — protecția trebuie să-l lase să treacă, altfel declanșează degeaba. Curentul nominal al protecției (In) stă la mijloc. Iar plafonul e Iz — curentul admisibil al cablului: cât poate duce firul fără să se supraîncălzească. Condiția critică pentru protecția conductorului e capătul din dreapta, In ≤ Iz: protecția nu lasă să treacă, pe durată nelimitată, un curent peste capacitatea cablului. Depășirile temporare, până la curentul convențional de declanșare I2, le limitează a doua condiție din același articol, I2 ≤ 1,45·Iz. (Capătul din stânga, Ib ≤ In, e important pentru alt motiv — ca protecția să nu declanșeze intempestiv la sarcina normală.)

Și o precizare care evită o confuzie foarte răspândită: Iz nu e o valoare fixă pentru o secțiune dată. Același 2,5 mm² are un curent admisibil diferit după cum e pozat (în tub îngropat, aparent, în mănunchi cu alte cabluri), după temperatura mediului și după coeficienții de corecție — chiar articolul îl definește „ținând cont de coeficienții de corecție". Un „2,5 mm² = X A" în absolut, indiferent de condiții, nu există.

(Cum se aplică numeric a doua condiție — I2 ≤ 1,45·Iz, cu I2 curentul care declanșează efectiv protecția — și ce rol au curbele B/C/D las pentru articolul dedicat suprasarcinii.)

De ce cablul, și nu consumatorul

Aici e greșeala clasică. Cineva pune o priză, bagă un consumator mare și zice „merge o siguranță de 25 A, că are aparatul nevoie de curent". Dacă în spatele prizei e un cablu de 1,5 mm², al cărui Iz e mult sub 25 A, ai construit exact capcana: consumatorul trage, cablul se încinge, dar siguranța de 25 A nu simte nimic — pentru că a fost aleasă după consumator, nu după fir. Așa, cablul se poate supraîncălzi până la deteriorarea izolației — și, de acolo, riscul de incendiu — fără ca protecția să reacționeze.

Regula corectă e invers: pornești de la cablu. Alegi secțiunea (deci Iz-ul), apoi pui o protecție cu In ≤ Iz. Consumatorul intră în ecuație doar prin Ib, capătul de jos — te asiguri că protecția nu declanșează la sarcina normală. Dar plafonul îl dictează firul, întotdeauna.

Unde se pune protecția

Din același motiv — protejezi fiecare porțiune de cablu după Iz-ul ei — norma fixează și locul:

Adică: acolo unde Iz scade, porțiunea cu Iz mai mic trebuie să rămână protejată de un dispozitiv cu In ≤ Iz-ul ei. Poate fi unul nou, montat chiar la schimbare — dar poate fi și cel din amonte, dacă In-ul lui respectă și Iz-ul porțiunii subțiri. Art. 4.3.2.2.1 admite explicit „să nu fie prevăzută protecția împotriva suprasarcinilor: a) pe un circuit electric situat în aval de o schimbare de secțiune, de natura materialului, de modul de pozare și de alcătuire și care este protejat împotriva suprasarcinilor printr-un dispozitiv de protecție amplasat în amonte”, iar Art. 4.3.2.1.2 permite, în condițiile lui, și mutarea dispozitivului pe traseu. Excepția nu se aplică în amplasamentele cu risc de incendiu sau de explozie.

Pe șantier asta înseamnă că o derivație de 1,5 mm² plecată dintr-un circuit protejat cu MCB de 16 A e deja acoperită, atât timp cât Iz-ul ei în modul de pozare ales rămâne peste 16 A. Ce nu merge e situația inversă: un fir gros protejat după Iz-ul lui, din care pleacă un fir subțire fără nicio protecție pe măsura lui — 1,5 mm² dintr-un circuit de 25 A, de pildă.

Corectat la 11 septembrie 2026: citatul din Art. 4.3.2.1.1 era tăiat exact înainte de trimiterea la excepții, iar paragraful de sub el prezenta regula ca și cum n-ar avea niciuna.

Dacă ar fi să reții o singură regulă din tot articolul, asta e: disjunctorul nu se dimensionează după consumator, ci după conductorul pe care îl protejează. Toate celelalte reguli ale protecției la supracurent pornesc de aici.