Cabluri îngropate: în I7, 5 cm e regula băii, iar 0,7 m e o condiție de calcul

Sapi un șanț de la casă la poartă, pentru motorul porții și videointerfon. Prima întrebare e cât de adânc. Planul nostru editorial avea răspunsul gata pentru articolul ăsta: „70 cm în pământ”, alături de „5 cm în tencuială” și „plăcuță de avertizare”, toate trecute la un „Art. 5.4.x”. Subcapitolul 5.4 din I7 e despre prize și iluminat. Am căutat fiecare cifră în normativ. Pe unele le-am găsit în alt loc și cu alt înțeles, pe altele nu le-am găsit deloc.

0,7 m e scris într-un subcapitol despre curenți

Pentru cabluri, cei 0,7 m apar în I7 doar în legătură cu curenții admisibili: în subcapitolul 5.2.3, care se numește „Curenți admisibili în sisteme de pozare”, și în exemplul de calcul nr. 1 din Anexa 5.31, care pornește tot de la „Pozare în pământ la adâncimea de 0,7m”. Art. 5.2.3.2.1 spune că valorile din Anexa 5.22 sunt date pentru „o temperatură a solului, la adâncimea de pozare (între 0,7 și 1,2 m) de 20 oC și o rezistență termică specifică a solului de 1 Km/W”. Articolul următor, 5.2.3.2.2, se numește „Condiții de pozare” și începe așa: „adâncimea de pozare 0,7 m (până la adâncimea de 1,2 m reducerea sarcinii admisibile este neînsemnată)”.

Paranteza spune despre ce e vorba: sarcina admisibilă. Liniuța nu are niciun „trebuie”, „minim” sau „cel puțin”. Două alineate mai jos, în același articol, normativul scrie o obligație cu toate cuvintele: „diametrul interior al tubului trebuie să fie mai mare decât 1,5 ori diametrul exterior la cablului”. Cei 0,7 m sunt deci ipoteza cu care a fost calculat tabelul, la fel ca solul de 20 °C. Pentru temperatura solului, rezistența lui termică, gradul de încărcare și gruparea cablurilor normativul dă factori de corecție. Pentru adâncime nu dă niciunul și nu spune nici că e un minim, nici că se poate mai sus.

Asta nu înseamnă că poți pune cablul la o palmă de suprafață. Înseamnă că regula de adâncime e scrisă în altă parte.

Regula șanțului e în NTE 007/08/00

Subcapitolul 5.2.13 din I7, „Pozarea cablurilor electrice”, are două articole. Primul face toată treaba: „La alegerea și pozarea cablurilor electrice trebuie să se țină seama de instrucțiunile producătorului, de prevederile specifice pentru clădiri din prezentul normativ și de normativul NTE /007/08/00 pentru proiectarea și executarea rețelelor de cabluri electrice.” (art. 5.2.13.1). Pat de nisip, cărămizi, bandă avertizoare, șanț: I7 nu cere niciunul. La pozarea cablurilor, nisipul apare în normativ doar ca tip de sol, la rezistența termică („nisip cu 10% umiditate 1Km/W”, art. 5.2.3.2.1). Patul de pozare și plăcile de acoperire apar doar în legătură cu sarcina admisibilă: felul patului și modul de acoperire „nu are influență asupra corecției sarcinii admisibile”, iar pentru plăcile de acoperire cu o curbură pronunțată „se recomandă un factor de corecție de 0,9” (art. 5.2.3.2.2).

NTE 007/08/00 le are pe toate. Art. 59 dă adâncimea: ea „în condiţii normale nu este, de regulă, mai mică de” (0,7 ÷ 0,8) m pentru cablurile cu tensiunea nominală până la 20 kV inclusiv. Același articol spune când poți urca: „Adâncimea de pozare se poate reduce până la 0,5 m în incinta staţiilor de conexiuni şi de transformare, pe porţiuni scurte (sub 5 m lungime) la intrarea cablurilor în clădiri, la pozarea sub planşee de beton şi la pozarea în tuburi de protecţie.” Art. 60 descrie șanțul: „Cablurile se pozează în şanţuri între două straturi de nisip de circa 10cm fiecare, peste care se pune un dispozitiv avertizor (de exemplu, benzi avertizoare şi/sau plăci avertizoare) şi pământ rezultat din săpătură (din care s-au îndepărtat toate corpurile care ar putea produce deteriorarea cablurilor).” La ce înălțime deasupra cablului stă banda, NTE nu spune cu o cifră: stă peste stratul de nisip.

Tot Art. 59 trimite la Tabelul 5, cu distanțele față de celelalte rețele din curte, care „de regulă” nu sunt mai mici de 0,5 m la apropiere și 0,25 m la intersecție față de conductele de apă și de canalizare. La gaze tabelul dă 0,6 m și 0,25 m, dar cu două note care schimbă cifra. Prima: „În cazul protejării cablurilor în tuburi, distanţa se măreşte la: - 1,5 m, în cazul conductelor de gaze pentru presiune joasă sau medie; - 2 m, în cazul conductelor de gaze pentru presiune înaltă.” A doua, pentru intersecție: „De regulă, conducta de gaze deasupra.” Dacă nu se poate, una dintre ele intră în tub de protecție pe 0,8 m de fiecare parte a intersecției, cu răsuflători la capete. Tubul care îți dă voie să urci la 0,5 m te îndepărtează deci de conducta de gaz: cei 0,6 m sunt valabili doar pentru cablul pus direct în pământ.

Mai e un amănunt de citit cu atenție. NTE își declară domeniul la Art. 2: se aplică liniilor electrice în cablu „aparţinând operatorilor economici din sectorul energiei electrice”, iar Art. 22 îl extinde la branșamentele subterane de joasă tensiune până la 50 kW. Cablul tău spre poartă nu e nici linie de operator, nici branșament. E o instalație a consumatorului din exteriorul clădirii, adică e în domeniul I7 (art. 1.1 lit. k), iar I7 e cel care cere să ții seama de NTE la pozarea cablurilor. NTE nu devine prin asta normativul curții tale, dar nici nu-l poți ignora: fraza din I7 e „trebuie să se țină seama”, iar cifra din NTE vine cu „de regulă”. Amândouă formulările lasă loc de judecată în proiect, nu de ocolit textul. I7 mai are și art. 1.7: „În cazul în care există și alte reglementări tehnice în vigoare se vor aplica prescripțiile cele mai severe.”

Ce fac eu în curte: 0,7–0,8 m, nisip dedesubt și deasupra, bandă peste nisip. Am două motive. E adâncimea pe care o dă NTE 007 pentru șanțul obișnuit, și e adâncimea pentru care e calculat tabelul de curenți din care aleg secțiunea. Asta e alegerea mea de proiect, sprijinită pe cele două texte, nu un articol din I7 care spune „minimum 0,7 m”.

Ce cere I7 însuși pentru pământ

Puține lucruri, dar ferme. Primul e ce ai voie să îngropi: „Se interzice instalarea conductoarelor electrice în tuburi sau țevi pozate în pământ.” (art. 5.2.12.1.4). Conductoarele FY trase prin copex și îngropate nu sunt o variantă mai ieftină a cablului, sunt interzise. Cablul cu manta e admis și direct în pământ, și în tub: art. 5.2.3.2.5 vorbește despre curentul admisibil „al cablurilor pozate direct în pământ, sau în tub de protecție în pământ”. Admis nu înseamnă orice cablu cu manta. I7 nu numește un tip, dar art. 5.2.13.1 cere să ții seama de instrucțiunile producătorului, deci pozarea în pământ trebuie să apară în fișa cablului. Și cablurile flexibile de interior au manta, dar nu sunt făcute pentru pământ, nici trase prin tub.

Al doilea e tubul. Diametrul lui interior trebuie să fie mai mare de 1,5 ori diametrul exterior al cablului (art. 5.2.3.2.2). NTE cere același raport, la Art. 62. Tubul are și un cost pe care nu-l vezi în deviz: art. 5.2.3.2.4.3 dă factorul de corecție „0,85 pentru pozarea în tub de protectie”. Exemplul 1 din Anexa 5.31 ia din Anexa 5.22, pentru un cablu de 3×2,5 mm² din cupru cu izolație de PVC, cu două conductoare încărcate și grad de încărcare 0,7, 42 A. În tub rămân 42 × 0,85 = 35,7 A, înainte de ceilalți factori. Dintre ei, cel mai des te prinde gradul de încărcare. Când nu cunoști curba de sarcină, art. 5.2.3.2.1 admite „gradul de încărcare egal cu 1”, iar exemplul 2 din aceeași anexă arată cât costă asta: pentru aceleași două cabluri în contact, factorii scad, iar curentul admisibil coboară de la 37,38 A la circa 29 A, înainte de orice tub.

Al treilea e ce tub. Anexa 5.7 are un punct dedicat tuburilor îngropate: tipul 250 e „prevăzut pentru a fi instalat cu precauții suplimentare”, iar tipurile 450 și 750 sunt prevăzute „a fi îngropat direct în pământ, fără precauții suplimentare”. Cifra e rezistența la compresiune, iar litera care o însoțește, L sau N, e rezistența la impact. Anexa nu spune ce tip îți trebuie în curtea unei case și nu definește precauțiile. Normativul cere 450 N cu numele doar în două locuri, niciunul fiind casa obișnuită: la construcțiile agrozootehnice (art. 7.5.5.2) și la instalațiile temporare din bâlciuri și parcuri de distracții (art. 7.14.16). De reținut pentru șantier: același tub riflat roșu se vinde, la un producător român, și în clasa 250, și în clasa 450. Culoarea nu-ți spune clasa, marcajul da. Sub o alee pe care intră mașina eu iau 450.

Două lucruri pe care I7 le spune și care se uită. În pământ nu contează comportarea la foc: „nu se impun condiții speciale privind caracteristicile de propagare a flacării sau rezistența la foc a cablurilor” (art. 5.2.7.1.10). Iar locul în care cablul intră în casă e, din 2023, un punct de etanșat: art. 3.0.1.10 cere etanșarea trecerilor de cabluri și tuburi prin pereții și planșeele exterioare care fac parte din anvelopa termică.

În perete, 5 cm e regula băii

Cu „5 cm în tencuială” se repetă povestea. O regulă generală de adâncime pentru cablurile sau tuburile din pereți nu există în I7. Cei 5 cm apar la art. 7.1.4.2, în capitolul despre încăperile cu cadă sau duș, și privesc doar pereții care limitează volumele 0, 1 și 2. Pentru circuitele care alimentează echipamentul din aceste volume: sistemele de pozare montate pe acești pereți „trebuie să fie montate fie pe perete, fie înglobate în perete la o adâncime de minim 5 cm” (lit. a). Pentru toate celelalte circuite înglobate în aceiași pereți: ele „trebuie să fie montate la cel puțin 5 cm adâncime (în suprafața peretelui care limitează volumul)” (lit. b).

Litera b e cea care te prinde. Cei 5 cm se măsoară de pe fața dinspre baie, iar regula se aplică și prizei din dormitorul vecin, dacă tubul ei trece prin peretele comun. Pune lângă ea art. 5.2.12.2.6, care cere peste tubul din șliț „un strat de tencuială de min 1 cm”, și iese o socoteală simplă: 5 cm de la fața băii până la tub, 2 cm tubul de 20, 1 cm de tencuială spre cameră. Peretele trebuie să aibă cel puțin 8 cm. Într-un perete despărțitor mai subțire, un tub de 20 nu poate respecta amândouă regulile.

Tubul e cazul ușor. Litera b prinde sistemele de pozare „inclusiv accesoriile lor”, iar art. 7.1.4.3 trimite la ea și pentru aparate și accesorii. Dacă doza prizei sau a întrerupătorului stă chiar în peretele comun, cei 5 cm se numără din spatele dozei, deci peretele trebuie să aibă adâncimea dozei plus 5 cm, mai mult decât cei 8 cm ai tubului. Asta e lectura mea a celor două articole, nu o cifră din normativ.

Pentru cazul ăsta există litera c, care spune ce faci când a sau b nu se pot îndeplini. Sistemele de pozare pot fi montate dacă circuitul are una dintre măsurile de protecție TFJS, TFJP, separare electrică sau un DDR „cu un curent diferențial rezidual care nu depășeșete 30 mA”. Textul adaugă: „astfel de circuite trebuie să conțină un conductor de protecție”. A doua variantă e un înveliș metalic legat la pământ sau un tub ori jgheab legat la pământ, care îndeplinește cerințele pentru conductorul de protecție. A treia e o protecție mecanică, „de ex. tub metalic, care să prevină penetrarea cablului de cuie, șuruburi, burghie și similar”. E singurul loc din tot normativul în care apar cuiele și burghiele.

Prima variantă e, de cele mai multe ori, deja îndeplinită, și merită văzut de ce. Pentru circuitele băii, art. 7.1.3.5 cere oricum DDR de cel mult 30 mA, cu două excepții: separarea electrică și tensiunea foarte joasă TFJS sau TFJP. Pentru circuitele vecine contează art. 4.1.5.2.1, în forma din 2023: DDR de 30 mA la prizele de utilizare generală și la receptoarele de cel mult 32 A, iar la circuitele de iluminat doar „în locuințele unifamiliale”. Într-o casă, priza și lumina din dormitorul de lângă baie sunt deci acoperite, dacă circuitul are conductor de protecție. Într-un apartament de bloc, un circuit de iluminat fără DDR, tras la 3 cm în peretele subțire al băii, nu intră nici la b, nici la prima variantă de la c. Asta e lectura mea a celor trei articole puse alături, nu o frază din normativ.

În restul casei: traseu, tencuială, distanțe

În afara băii, ce protejează cablul din perete nu e adâncimea, ci faptul că îi poți ghici locul. Art. 5.2.2.8.4: „Sistemele de pozare fixate rigid și înglobate în pereți trebuie să fie orizontale sau verticale, sau paralele cu muchiile pereților, cu excepția sistemelor de pozare înglobate în plafoane sau planșee care pot urma cel mai scurt traseu.” Cel mai scurt traseu e deci admis în planșeu și în plafon. În perete, traseul urmează orizontala, verticala sau muchia peretelui. Normativul nu dă benzi cu cote față de colțuri sau de tocuri. Pentru tuburile înglobate în perete, singura distanță de traseu e o recomandare, pentru tuburile orizontale din încăperile de locuit: „circa 0,3 m de plafon” (art. 5.2.12.2.4). O a doua recomandare privește doar jgheaburile și tuburile profilate din PVC: „la distanțe de minim 3cm de locurile din materiale combustibile a ușilor și ferestrelor și de 10 cm de pardoseală” (art. 5.2.12.4.4).

Ca acoperire, există o singură cifră generală, cea de mai sus: cel puțin 1 cm de tencuială peste tuburile și țevile din șliț. Pentru cablul cu manta pus direct în tencuială normativul nu dă nicio grosime de acoperire. Îl admite însă fără tub, spre deosebire de conductoarele izolate, care în perete au nevoie de tub, jgheab sau tub profilat (Tabelul 5.1). Dacă vrei să-l poți schimba vreodată fără să spargi, art. 5.1.3.1 îți spune ce faci: îl montezi în tub. Cum alegi tubul și ce raze de curbură are am scris în articolul despre tuburile de protecție.

Distanțele față de celelalte instalații sunt la art. 3.0.3.1, care are două fraze și două tabele. Pentru conductoare, tuburi și bare trimite la Tabelul 3.1, înlocuit în 2023. Pentru tubul de sub tencuială și pentru rândul „Conductoare cu izolație și manta montate sub tencuială (înglobate)” valorile sunt aceleași: față de conductele reci, 5 cm în paralel și 3 cm la intersecție; față de cele calde, peste +40 °C, 20 cm și 5 cm; față de conductele cu fluide combustibile, 10 cm și 5 cm. Se măsoară de la suprafața exterioară a tubului sau a conductorului.

A doua frază e despre cabluri: „Pentru cablurile electrice se vor respecta distanțele prevăzute în normativul NTE 007/08/00 – a se vedea tabelul 3.2.” Tabelul 3.2 e mult mai sever. Față de conductele sau rezervoarele cu fluide reci incombustibile dă 3 cm la intersecții și 5 cm la apropieri, dar față de cele cu fluide combustibile și față de conductele sau instalațiile cu suprafețe calde dă 50 cm și 100 cm. Observațiile din tabel admit reduceri, când cablul e armat sau protejat în țeavă metalică, respectiv când e rezistent la temperatura respectivă sau protejat termic. Titlul Tabelului 3.2 vorbește despre „instalațiile tehnologice”, iar normativul nu spune unde se termină conductorul cu izolație și manta din primul tabel și unde începe cablul din al doilea. Lângă o țeavă de gaz sau de încălzire, nu te sprijini pe cei 10 sau 20 cm fără să fi citit amândouă tabelele. Unde distanța nu iese, art. 3.0.3.3 cere măsuri constructive de protecție, care să depășească porțiunea protejată „cu minim 0,50 m de o parte și de alta”. Art. 3.0.3.2 adaugă ordinea pe verticală: instalația electrică stă deasupra conductelor de apă și de canalizare și sub cele de gaze naturale și sub cele calde.

Ce lași în urmă

Un cablu îngropat e protejat cât timp cineva știe unde e. I7 cere asta ca rezultat, fără să spună cum: „Sistemele de pozare trebuie realizate sau marcate astfel încât să poată fi identificate pentru verificări, încercări, reparații sau modificări ale instalației.” (art. 5.1.4.2). La exploatare cere ca planurile și înregistrările să fie „disponibile și să conțină reviziile actualizate” (art. 9.1.7). Plăcuța de avertizare din planul nostru editorial nu e în I7.

NTE e mai concret și are o idee bună, valabilă și într-o curte. Art. 101 cere borne sau tăblițe de marcaj doar „atunci când în desenele de execuţie, traseele de cabluri nu pot fi indicate pe plan prin cote faţă de construcţii fixe”. Adică întâi cotezi traseul pe plan, față de casă și de gard, și abia dacă nu se poate pui semne în teren. Eu fac și fotografii: șanțul deschis cu ruleta în cadru, șlițurile înainte de tencuit. Costă două minute și sunt singura dovadă a traseului peste zece ani. Asta e practică, nu cerință.

Cifrele, fiecare cu adresa ei