Sensibilitatea DDR: 10mA, 30mA, 100mA, 300mA — care unde și de ce

Confuzia care se plătește scump sună așa: „am pus un diferențial general de 300 mA la intrare, deci sunt acoperit". Nu ești — un 300 mA nu salvează omul. Sau, invers: „pun 30 mA peste tot, ce-mi mai trebuie 300?". Pentru protecția persoanei, 30 mA e pragul cerut; dar într-o clădire cu risc de incendiu, stratul de 300 mA are alt rost și e cerut separat. ΔIn nu se alege „cât mai mic ca să fie sigur" — se alege după ce anume protejezi. Un ΔIn mai mic nu înseamnă automat o instalație mai bună — doar un dispozitiv destinat altei funcții.

Ce spune, de fapt, eticheta ΔIn

ΔIn — curentul diferențial rezidual nominal — este valoarea la care e caracterizat dispozitivul, nu un prag exact: standardele de produs îi definesc un domeniu de funcționare, așa că un 30 mA poate declanșa la o scurgere sensibil sub 30 mA, iar un 300 mA reacționează doar la curenți de zece ori mai mari. Regula de citire e o singură propoziție: cu cât ΔIn e mai mic, cu atât dispozitivul detectează scurgeri mai mici, deci oferă un nivel mai ridicat de protecție suplimentară a persoanei; cu cât e mai mare, cu atât rolul se mută spre instalație și clădire. I7-2011 nu inventează praguri — preia seria din standardele de produs. Conform Art. 4.1.5.2.4, valorile nominale pentru DDR de uz casnic și similar (SR EN 61008-1, SR EN 61009-1) sunt 6, 10, 30, 100, 300, 500 mA și 1 A.

30 mA — misiunea „omul"

De ce tocmai 30 și nu 50 sau 20? Pragul nu vine dintr-un articol I7, ci din fiziologie: 30 mA e nivelul convențional de protecție a persoanei din seria SR HD 60364 / IEC 60479 — sub el, la un contact obișnuit, riscul de fibrilație e considerat suficient de mic. Peste el, un curent care trece prin corp devine periculos în secunde. De-aia 30 mA e „plafonul" pentru orice diferențial care are ca rost omul.

Unde îl cere norma, ca regulă, am detaliat separat în articolul despre când e obligatoriu DDR-ul. Reperul rămâne Art. 4.1.5.2.1: în forma actualizată 2023, cere protecție suplimentară cu DDR ≤ 30 mA pentru prizele și receptoarele ≤ 32 A, pentru echipamentele mobile de exterior ≤ 32 A și — nou — pentru circuitele de iluminat din locuințele unifamiliale. Art. 4.1.5.2.2 confirmă rolul: un ΔIn ≤ 30 mA e recunoscut ca protecție suplimentară „în cazul protecției de bază și/sau a protecției la defect".

300 mA — misiunea „clădirea"

Aici se schimbă complet logica, și e locul unde greșesc cei mai mulți. Un curent de ordinul a 300 mA prin corpul uman e extrem de periculos și poate fi fatal — mult peste domeniul destinat protecției persoanei. Prin urmare, un 300 mA nu are cum să protejeze persoana — și nici nu pentru asta e pus. Rostul lui e să limiteze curenții de scurgere la pământ care, persistând, încălzesc local și pot iniția un incendiu.

Valoarea concretă o dă Art. 4.2.3.2.7, pentru amplasamentele cu risc de incendiu (BE2): în rețelele TN sau TT, protecția împotriva defectelor de izolație se face „prin dispozitive de curent diferențial rezidual mai mic sau egal cu 300 mA". Iar dacă un defect rezistiv poate constitui el însuși un risc de incendiu — exemplul din normă e încălzirea în plafon cu plăci încălzitoare — pragul coboară: „curentul diferențial rezidual nominal trebuie să fie mai mic sau egal cu 30 mA".

Deci și „30 mA" poate fi antiincendiu, nu doar pentru persoane — depinde de ce defect aștepți. Cifra singură nu spune nimic; contează misiunea din spatele ei.

Peste asta, Art. 4.2.2.8 — în forma modificată în 2023 — cere ca, pentru diminuarea riscului de incendiu, să se folosească un DDR amplasat în tablourile de distribuție, cu curentul nominal stabilit în funcție de caracteristicile instalației (obligatoriu la o listă de clădiri: învățământ, sănătate, comerț, turism, construcții din lemn, producție/depozitare cu risc mare, cluburi și săli aglomerate, clădiri înalte, monumente istorice de cult și cultură).

Cum stau împreună, pe același tablou

De regulă cele două conviețuiesc pe același tablou: unul mare, temporizat, în amonte, și mai multe de 30 mA în aval. Ca cel din amonte să nu sară la fiecare defect minor prins de un 30 mA, trebuie să fie selectiv: temporizat, de tip „S". Art. 4.1.5.2.8 dă condiția — între un dispozitiv de tip „S" și unul de tip general în serie, selectivitatea se consideră realizată dacă raportul dintre ΔIn e cel puțin 3. Între 300 și 30 mA raportul e 10, cu marjă confortabilă.

Restul seriei: 100, 500 mA și zona de sub 30

100 mA, 500 mA și 1 A apar rar într-o locuință. Servesc frecvent ca trepte intermediare de selectivitate verticală, exemplificate chiar în schemele de la Art. 4.1.5.2.8 (un tip general ≤ 100 mA în amonte de unul mai mic, apoi 300 mA / 1 A pe trepte superioare). Un 100 mA, fiind ≤ 300 mA, poate juca și rol antiincendiu; ce nu face niciuna dintre aceste valori e să protejeze persoana. Pentru un proiect rezidențial obișnuit, cifrele cu care lucrezi efectiv rămân 30 mA jos și, când e cazul, un prag antiincendiu sus.

Iar 10 mA și 6 mA — valorile din capul titlului, pe care lumea le caută — cer o precizare de onestitate. Ele există în seria standard (Art. 4.1.5.2.4) și se folosesc în practică pe circuite individuale unde proiectantul apreciază necesar un nivel suplimentar de protecție. Dar în textul extras al normativului nu există un articol care să impună pragul de 10 mA pentru o categorie de amplasament. Pragurile pe care I7 le cere expres sunt 30 mA (persoane) și 300 / 30 mA (incendiu). Când un proiectant alege 10 mA, e o decizie mai severă decât minimul normativ, susținută de seria de produs — nu o cerință de articol. Nu-i atribuim un număr de articol pe care nu-l putem verifica.

Tabel de sinteză

Valorile și articolele sunt redate din textul extras al I7-2011 și al actualizărilor 2023. Unde norma nu impune un prag (cazul 10 mA), am spus-o explicit, fără să inventăm un număr de articol.