SPD tip 1, 2 și 3: diferențe, amplasare și protecție în cascadă

De ce avem nevoie de SPD

O supratensiune este un vârf scurt de tensiune, mult peste cei 230 V de regim normal. Poate veni din afară — o lovitură de trăsnet în apropiere sau o manevră în rețeaua furnizorului — sau din interior, la comutarea unor consumatori. Pentru aparatele electronice moderne (router, televizor, centrală, electrocasnice cu plăci electronice), astfel de vârfuri pot deteriora sau distruge componentele electronice și sursele de alimentare.

Rolul unui SPD (din engleză Surge Protective Device — dispozitiv de protecție la supratensiuni) este să limiteze rapid supratensiunea și să devieze curentul de impuls pe calea prevăzută de schema de conectare, astfel încât tensiunea la bornele aparatelor să rămână într-un domeniu suportabil. În I7-2011, protecția la supratensiuni e tratată în subcapitolul 4.4, iar protecția construcțiilor împotriva trăsnetului în Capitolul 6 — cele două subiecte se completează.

Cele trei tipuri, pe scurt

Clasificarea pe tipuri (1, 2, 3) o face chiar I7-2011, la Art. 4.4.3.3, unde dispozitivele sunt „împărțite în trei tipuri de încercare”; încercările propriu-zise sunt cele din standardul de produs al SPD-urilor (seria IEC 61643 / SR EN 61643). Fiecare tip e încercat diferit, pentru că e gândit pentru o poziție diferită în instalație și pentru o energie diferită a impulsului:

• Tip 1 (clasa de încercare I) — „cel mare”. Suportă o parte din curentul de trăsnet propriu-zis; se folosește la originea instalației la clădirile prevăzute cu instalație exterioară de protecție la trăsnet (IPT). Fără IPT, I7-2011 îl exclude explicit, la Art. 4.4.3.3: „La clădirile fără instalații exterioare de protecție la trăsnet nu se montează SPD de tipul 1 (acesta având rolul de deviere la pământ a curentului de trăsnet)”.
• Tip 2 (clasa de încercare II) — „cel uzual". E destinat protecției instalației împotriva supratensiunilor tranzitorii (inclusiv de origine atmosferică și de comutație); se montează de regulă la originea instalației / în tabloul principal, iar după caz și în tablouri secundare pentru circuitele din aval. Pentru o locuință obișnuită, fără instalație de paratrăsnet, Tipul 2 e soluția uzuală de la originea instalației.
• Tip 3 (clasa de încercare III) — „cel fin". Se montează lângă aparatele sensibile (sau în tabloul secundar din proximitatea lor) și limitează suplimentar supratensiunea reziduală la bornele echipamentului sensibil.

Logica de amplasare: protecție în cascadă

Când sunt necesare mai multe trepte, SPD-urile se pot coordona în cascadă: unul de la origine preia o parte din curentul de impuls și limitează supratensiunea, iar cele din aval reduc suplimentar nivelul de protecție pentru circuitele și aparatele sensibile. Nu e însă obligatoriu ca o instalație să conțină toate cele trei tipuri — sunt uzuale și scheme doar cu tip 2, tip 2 + tip 3, sau tip 1 + tip 2 (uneori într-un singur aparat combinat tip 1+2). Când într-o instalație sunt utilizate toate cele trei trepte, amplasarea tipică e dinspre originea instalației spre echipamente:

1. Tip 1, la origine — preia o parte din curentul de impuls și limitează supratensiunea transmisă instalației din aval.
2. Tip 2, în tabloul principal — reduce mai departe ce a trecut de tip 1, la nivelul întregii instalații.
3. Tip 3, lângă aparat — limitează suplimentar supratensiunea la bornele echipamentului sensibil.

Pentru o locuință obișnuită: ce alegi practic

Pentru cele mai multe case și apartamente fără instalație de paratrăsnet, schema uzuală este:

• un SPD tip 2 în tabloul general, conectat la originea instalației și amplasat astfel încât legăturile către conductoarele active și PE să fie cât mai scurte, ca protecție de bază a întregii instalații;
• opțional, un SPD tip 3 în apropierea aparatelor cu adevărat sensibile (de ex. un tablou local de birou, sistem de supraveghere, centrală termică), dacă traseul de cablu până la ele e lung;
• tipul 1 intră în discuție doar dacă clădirea are instalație exterioară de protecție împotriva trăsnetului (IPT); atunci preia rolul de la originea instalației. La o locuință fără IPT, chiar alimentată aerian, treapta de la origine rămâne tipul 2 — Art. 4.4.3.3 nu lasă loc de interpretare aici. Prima versiune a acestui articol dădea și alimentarea aeriană drept motiv pentru tipul 1; am corectat-o pe 11 septembrie 2026.

Schemele de legare la pământ schimbă conexiunea

Modul în care se leagă SPD-ul depinde de schema de legare la pământ a instalației (TN-S, TN-C, TN-C-S sau TT). Numărul de poli, punctele de conectare și modul de tratare a conductorului PEN/PE/N se stabilesc în funcție de schema instalației și de tipul SPD-ului. E un punct unde merită verificat proiectul cu un electrician autorizat: o conectare greșită lasă protecția „pe hârtie", nu în realitate.