Noțiuni generale

I = Q / t

Curentul electric I = câtă sarcină (electroni) trece pe secundă printr-un conductor. I = Q/t; unitate: Amper (A); 1 A = 1 C/s. Mărește I → electronii curg mai repede.

Tensiunea U = diferența de potențial electric între două puncte; e „presiunea” care împinge curentul (analogie: diferența de înălțime a apei). Unitate: Volt (V); 1 V = 1 J/C.

R = U / I = ρ · L / S

Rezistența R se opune curentului. La U fix, I = U/R (R dublu → curent la jumătate). R = ρ·L/S (crește cu lungimea, scade cu secțiunea). Unitate: Ohm (Ω). Curentul prin R produce căldură: P = I²·R.

P = U · I · 1 W = 1 V · 1 A

Puterea P = energia consumată pe secundă = produsul tensiunii și curentului (aria U×I). Unitate: Watt (W). Becul luminează mai tare când P crește.

I = U / R · P = U · I

Particulele curg mai repede când curentul e mai mare. La R mai mic sau U mai mare → I crește.

P = S · cos φ (kW, utilă) · Q = S · sin φ (kVAr, reactivă) · S = √(P² + Q²) (kVA). Un cos φ mai mic → mai multă putere reactivă inutilă.

Frecvența (Hz) = numărul de cicluri pe secundă; perioada T = 1/f. Rețeaua din România: 50 Hz (T = 20 ms).

U_L = L · di/dt · 1 H = 1 V·s/A

O bobină stochează energie în câmp magnetic și se opune variației curentului. În c.a., tensiunea pe bobină e defazată cu +90° înaintea curentului. Inductanța se măsoară în Henry (H).

Condensatorul stochează sarcină: Q = C · U. Se încarcă exponențial cu constanta de timp τ = R · C (la 5τ e ~99 % încărcat). Capacitatea se măsoară în Farad (F).

Curentul generează un câmp magnetic circular în jurul conductorului; intensitatea crește cu curentul. Sensul: regula mâinii drepte (degetul mare = curentul, degetele = câmpul).

✓ Corect. Voltmetrul se leagă în PARALEL cu consumatorul; ampermetrul în SERIE.

Voltmetru = rezistență mare, în PARALEL (măsoară tensiunea la borne). Ampermetru = rezistență mică, în SERIE (curentul trece prin el). Inversarea lor e greșeala clasică.

Echilibrat — curentul prin nul ≈ 0 (cele trei se anulează vectorial).

La amplitudini egale, suma celor trei sinusoide defazate la 120° este zero → nulul nu e încărcat. Vezi pagina „Echilibru trifazat” pentru calcul.

Doar tensiunea pe înfășurare diferă: stea = 230 V · triunghi = 400 V

Stea (Y): fiecare înfășurare e legată între o fază și nul → vede tensiunea de fază = 230 V (= U_linie / √3). Curentul de linie = curentul prin înfășurare.

Tensiunile rețelei sunt fixe și standard: 230 V între fază și nul, 400 V între faze (U_linie = √3 × U_fază). Ce diferă la stea/triunghi NU sunt aceste tensiuni, ci câtă tensiune ajunge pe fiecare înfășurare: în stea 230 V (fază–nul), în triunghi 400 V (fază–fază). De aceea pornirea STEA-TRIUNGHI: pornești în stea (înfășurarea primește doar 230 V → curent de pornire redus), apoi comuți în triunghi pentru putere plină.

Sub 1,13 × In nu declanșează. Între 1,13 × In și capătul inferior al benzii (B 3× · C 5× · D 10× In) declanșează termic, lent. În bandă (B 3–5× · C 5–10× · D 10–20× In) declanșarea nu e garantată — poate fi termică sau magnetică. Peste capătul superior (B 5× · C 10× · D 20× In) declanșarea instantanee e garantată, conform SR EN 60898-1. Timpul termic afișat e orientativ: reproduce forma curbei, nu banda reală a aparatului.

În funcționare normală, curentul care intră pe fază (L) = curentul care iese pe nul (N) → suma în toroid = 0. O scurgere la pământ (atingere, defect de izolație) deviază o parte din curent → I_L > I_N; diferența (curentul rezidual) e detectată de toroid. Un DDR de 30 mA declanșează sigur la 30 mA și poate declanșa de la 15 mA (0,5 · IΔn, SR EN 61008-1) — de aceea curenții de fugă cumulați se țin mult sub prag. Art. 4.1.5.2.1 (modificat prin Actualizările 2023) nu fixează pragul de declanșare, ci cere prevederea unei protecții suplimentare cu DDR care nu depășește 30 mA.