Capacitatea de rupere: ce înseamnă 6 kA, 10 kA și cum alegi

Ce e, de fapt, capacitatea de rupere

La un scurtcircuit franc, prin circuit poate trece brusc un curent foarte mare — de ordinul miilor de amperi — limitat de impedanța totală a circuitului de defect (sursă, transformator, conductoare). Disjunctorul trebuie să întrerupă acest curent și să stingă arcul care apare între contacte. Capacitatea de rupere (Icn) e o caracteristică nominală a aparatului, verificată prin încercări standardizate, care indică valoarea curentului de scurtcircuit pentru care aparatul e destinat să asigure întreruperea în condițiile prevăzute de standard. 6 kA înseamnă 6000 A; 10 kA înseamnă 10000 A.

Norma leagă această valoare de un al doilea curent — cel care chiar poate apărea în acel punct:

„Curentul de scurtcircuit prezumat" (Icc) e curentul care ar circula la un scurtcircuit franc chiar în acel punct al instalației. Regula, pe scurt: Icn ≥ Icc. Aparatul trebuie să poată rupe cel puțin cât poate apărea acolo.

De ce contează unde e montat

Icc-ul nu e același în toată instalația. E cel mai mare aproape de sursă — la tabloul de branșament, lângă rețeaua furnizorului — și scade pe măsură ce cobori în instalație, pentru că fiecare metru de cablu adaugă impedanță care limitează curentul de defect. De aceea cerința de capacitate de rupere e mai severă sus și mai relaxată jos:

Atenție: sunt valori uzuale, nu reguli de dimensionare. Icn se alege în funcție de Icc-ul prezumat în punctul respectiv, nu în funcție de faptul că aparatul e „sus" sau „jos" în tablou.

În practica rezidențială, 6 kA e o valoare foarte răspândită pentru MCB-urile de circuit. Aproape de branșament, unde Icc-ul e mai mare, se folosesc frecvent aparate de 10 kA. Valoarea exactă a Icc-ului nu se ghicește: o declară operatorul de distribuție sau se calculează la origine, conform normelor de dimensionare (I7 trimite, pentru Icc la origine, la NTE 006/06/00).

Excepția: cascadarea (backup)

Norma admite și un dispozitiv cu Icn mai mic decât Icc-ul din punctul lui — dar numai sub protecția unuia din amonte:

Asta e cascadarea: aparatul din amonte și cel din aval sunt încercate și coordonate ca o pereche — coordonarea permite ca cel din amonte să limiteze energia lăsată să treacă prin cel din aval la o valoare pe care acesta o poate suporta și întrerupe în siguranță. E o soluție reală și economică — dar nu o improvizezi: coordonarea (ce Icn în aval e acoperit de ce aparat în amonte) o dau producătorii, în tabele de asociere. Fără datele lor, nu poți presupune că un MCB de 6 kA e „acoperit" doar pentru că are ceva mai mare deasupra.

A doua condiție: să rupă la timp

Capacitatea de rupere răspunde la întrebarea „poate aparatul să întrerupă acest curent?". Mai există însă o cerință, despre cât de repede:

Adică integrala efectului termic al curentului de defect — I²t — trebuie să rămână în limitele admise pentru conductor: întreruperea vine înainte ca temperatura conductorului să depășească limita admisă la scurtcircuit. E aceeași logică din articolele despre supracurent: protejezi conductorul. Iar dacă un singur dispozitiv are și capacitatea de rupere ≥ Icc, și respectă condițiile de amplasare, „se consideră că acesta va asigura atât protecția la suprasarcină, cât și cea de scurtcircuit" (Art. 4.3.6.1) — adică un singur MCB, corect ales, asigură ambele funcții pentru conductorul pe care îl protejează: la suprasarcină și la scurtcircuit.